Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an pe data de 14 noiembrie, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF) cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Această inițiativă are drept scop creșterea gradului de conștientizare asupra pericolelor pe care le implică diabetul și sublinierea importanței pe care o are un stil de viață sănătos asupra stării de sănătate.
Ziua Mondială a Diabetului 2017
”Diabetul și femeile – Dreptul nostru la un viitor sănătos” este tema aleasă pentru a marca evenimentul din acest an. Campania pentru Ziua Mondială a Diabetului 2017 promovează importanța accesului facil și echitabil pentru toate femeile care prezintă factori de risc la tratamente moderne și informații necesare pentru obținerea rezultatelor optime ale diabetului zaharat și pentru prevenirea diabetul de tip 2. Mesajul campaniei este „Acționează azi pentru a schimba ziua de mâine” și face referire la micile schimbări ale stilului de viață care pot avea un impact pozitiv asupra stării de sănătate.
Ce este diabetul și cum poate fi ținut sub control?
Diabetul este o afecțiune cronică care apare fie atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină, fie când organismul nu poate utiliza eficient insulina pe care o produce. Hiperglicemia sau nivelul ridicat de zahăr din sânge este un efect comun al diabetului zaharat necontrolat și, în timp, contribuie la afectarea gravă a multor sisteme ale organismului, în special a nervilor și a vaselor de sânge.
În ceea ce privește diabetul de tip 2, cel mai frecvent tip de diabet, prevenția ocupă un loc foarte important, în special pentru persoanele predispuse să dezvolte această afecțiune, cum ar fi persoanele supraponderale sau cele care prezintă istoric familial.
Apariția unor probleme serioase de sănătate cauzate de diabet pot fi evitate prin adoptararea unui stil de viață sănătos prin:
- Alegerea unor alimente sănătoase, cu un conținut scăzut de grăsimi și calorii, dar bogate în fibre. Sunt recomandate fructele, legumele și cerealele integrale;
- Activitatea fizică regulată, cel puțin 30 de minute de mișcare în fiecare zi;
- Menținerea unei greutăți corporale optime.
Cât de importantă este hidratarea în cazul persoanelor care suferă de diabet?
Persoanele care suferă de diabet au un nivel mai mare de glucoză în sânge, de aceea, aceștia trebuie să consume regulat o cantitate mai mare de lichide, chiar dacă nu au senzația de sete.
Cel mai recomandat lichid pentru o hidratare optimă este apa, iar necesarul zilnic de lichide poate fi completat și de alte băuturi care nu conțin zahăr sau alți carbohidrați, cum sunt, spre exemplu, ceaiurile neîndulcite.
Conținutul de minerale benefice pentru buna funcționare a organismului precum calciu, magneziu și potasiu, nivelul scăzut de sodiu și lipsa nitraților detectabili fac din AQUA Carpatica alegerea potrivită pentru toate situațiile în care organismul are nevoie de o hidratare rapidă.
Niciun comentariu