,,Toată lumea știe că primul lucru pe care l-a făcut Adam cu animalele plămădite de Dumnezeu din pământul abia creat – primul semn de dominație asupra lor – a fost să dea fiecăruia un nume. Și unii spun că animalele nici n-au existat până n-au primit nume de la Adam.

Ursula K. Le Guin are o povestire în care o femeie care nu e numită, dar care nu poate fi decât Eva, partenera lui Adam, se apucă să desfacă ce făcuse Adam: convinge toate animalele să renunțe la numele primite. (Pisicile susțin că n-ar fi acceptat numele din capul locului.) Când toate animalele sunt desnumite, femeia simte schimbarea: se prăbușise un zid, distanța care o separase până atunci de animale dispăruse, iar ea încerca un sentiment nou de egalitate, de a fi una cu ele. Fără nume care să le separe, nu se mai poate spune cine e vânătorul și cine e vânatul, cine mănâncă și cine e mâncat. Următorul pas inevitabil pentru Eva e să-i înapoieze lui Adam numele primit de la el și de la tatăl lui, să-l părăsească pe Adam și să se alăture celorlalte făpturi care, acceptând să trăiască fără nume, se eliberaseră de sub dominație. Însă pentru Eva, spre deosebire de toate celelalte, gestul presupune o renunțare în plus, aceea la limba ei comună cu Adam. Dar până la urmă, spune ea, unul dintre principalele motive pentru care făcuse ceea ce făcuse era că discuțiile dintre ei nu duceau nicăieri.’’

 

Când i-am văzut prima oară coperta, am crezut că Prietenul lui Sigrid Nunez este o carte despre câini. Am cumpărat-o fără mare tragere de inimă, nu sunt mare iubitoare de povești despre animale, prefer cinstit oamenii. Poate de-aia am și amânat destul de mult să-i dau rând. M-am încumetat să o deschid într-o pauză, în căutarea unei lecturi ușoare, de vară, într-un weekend fără program, într-un oraș de munte. Ce-am găsit dincolo de copertă a fost una dintre cele mai frumoase surprize ale verii.

În ciuda dogului arlechin de pe copertă, care se plimbă, de marțial de la un capăt la celălalt al poveștii, Prietenul este una dintre cele mai bune cărți despre scriitori și scriitură pe care am citit-o în ultima vreme. Pe lângă profunda lecție de încredere pe care o înveți în cele 2-300 de pagini, cartea lui Sigrid Nunez e și un soi de pseudo-autobiografie în care se pot regăsi cu ușurință toți pasionații de scris. Genul acela de poveste care mi-a stârnit, la ultima pagină, impulsul s-o iau de la capăt și s-o recitesc pe loc.

Prietenul de Sigrid Nunez este recomandarea mea de weekend. Ia-o cu tine în concediu în ultima săptămână de vară, intră în grupul Reading is Cool – The Challenge și potolește-ți setea de lectură!

 

 

Liviana Tane – Reading is Cool – The Challenge