Să nu judeci o carte după copertă. Cu siguranță ați auzit de multe ori expresia asta și, tot cu siguranță, de cele mai multe ori e cât se poate de valabilă. Nu și în cazul cărții pe care o recomand azi. Pentru că primul lucru care mi-a atras atenția la volumul lui Ocean Vuong a fost coperta: o frunză îngălbenită lângă un titlu generos pe un fundal tomnatic nu poate să nu-ți rețină privirea măcar o clipă în plus. Pe pământ suntem strălucitori o clipă scrie pe coperta cărții și intuiești o poezie încă dinainte să o deschizi.

Când pun mâna pe o carte, de cele mai multe ori încerc să aflu cât mai multe despre felul în care povestea a ieșit la lumină, convinsă că fiecare detaliu biografic trebuie să aibă mare greutate în istoria la care mă opresc. De data asta, am început să citesc fără să știu nimic despre autor sau despre poveste, lucru care nu-mi stă deloc în fire. Cu atât mai devastator a fost efectul.

Pe pământ  suntem strălucitori o clipă este scrisoarea unui fiu către mama sa care nu știe să citească. Naratorul, Little Dog, are aproape treizeci de ani când scrie această scrisoare în care scoate la lumină istoria familiei care a început înainte de nașterea lui – o istorie cu epicentrul în Vietnam – și de care se servește apoi pentru a-i oferi mamei acces la porțiuni din viața sa necunoscute acesteia, toate culminând cu o revelație de neuitat.

N-aș vrea să vă stric bucuria descoperirii, vă spun doar că primul lucru pe care l-am făcut când mi-am revenit din șocul în care invariabil te aruncă o astfel de poveste a fost să o sun pe mama. La fel mi-au mărturisit că au făcut și alți cititori, căci titlul lui Vuong a făcut parte din Reading is Cool – the Challenge, provocarea la citit susținută de AQUA Carpatica. Vă las mai jos câteva dintre impresiile lor:

 

,,Wow wow wow! Mi-a plăcut enorm, nu am putut să o las din mână. M-a șocat, zguduit, întristat, m-a făcut să mă opresc… Este probabil unul dintre cele mai intime romane pe care eu personal l-am citit. Am plâns, am invidiat puterea lui Little Dog, am înțeles ca amintirea este o pedeapsă în egală măsură cum e salvare.’’ (Anca)

 

,,O carte foarte greu de parcurs din punct se vedere emoțional. Cum spunea cineva: un proces de vindecare. Doar că am văzut un proces de vindecare pe care îl simt departe de a fi finalizat.’’ (Anamaria)

 

,,Un roman ca o poezie în proză despre metafora răsturnată a iubirii. Răsturnată visceral, cu război interior, cu căutarea identității și a sinelui pierdut prin judecata diferențelor și discriminărilor de rasă, etnie, orientare sexuală. Au fost multe răsfoiri prin mine pe care cartea asta le-a răvășit. Pentru că e o metaforă despre iubire descrisă dur, prin durere, suferințe, intoleranță, anticatharsisul normalității în iubire.

Scrierea e atât de poetică încât îmi vine să dau Enter ca să creez câte un vers, mie care poezia nu-mi stârnește același lucru precum o propoziție curată și inimoasă în proză, fără să fi știut înainte de a o lectura că tânărul autor e poet.

Tot romanul e, pe lângă simbolistica și temele profunde și dure și reale, o declarație de autenticitate despre Scris. Cu nenumărate referiri de jurnal sau scrisoare cu conotații lingvistice. Virgula amprentată în cicatrice comparată cu cea tipărită care-și pierde rolul, la capăt. Punct.’’ (Ioana)

 

,,Felul în care e scrisă, o confesiune poetică, ne arată exact cum s-a putut construi acest om. Din infinite fragmente de narațiuni frânte, succesiuni întrerupte, povești aruncate în aer și ansambluri dezmembrate, astfel încât singura coexistență posibilă a resturilor nu a mai rămas decât simbolul, metafora, care e emblema definitorie a poeziei. Ca atunci când, bombardată fiind, o casă nu mai poate căpăta cu adevărat viață decât prin reinterpretarea scânteii care a distrus-o. Din aceste considerente, eu cred că povestea construcției identității acestui om nu putea fi altfel decât poetică, iar Ocean Voung este omul metaforă. Pornește de la maimuță, trece prin câine, ajunge la vițel… în succesive încarnări ale aceluiași eu care pot într-o zi să-și ia zborul prin cuvânt ca fluturele monarh deasupra oceanului. Ultimul nume îl face strălucitor: Ocean.’’ (Liana)

 

,,Un fel de autobiografie tristă până la os, pentru ca în final (iar asta cred că o face perfectă) ea însăși, cartea, e strălucitoare pe pământ o clipă. Clipa fiecărui cititor în parte.’’ (Karina)

 

,, Câine Mic e înnebunitor, e candid și te ustură ca un ghimpe înfipt sub unghie. N-am citate preferate că e toată cartea preferată, așa că vă las cu gânduri:

A fi doare. E de ajuns să fii.

Memoria doare. E de ajuns să-ți amintești.

Iubirea doare. E de ajuns să simți.

Cartea doare. E de ajuns să citești.

Limba doare. E de ajuns să vorbești.

Povestea vindecă. E de ajuns să o pătrunzi.’’ (Andrei)

 

Dacă vrei să fii printre prietenii mei cititori, intră în grupul nostru de Facebook Reading is Cool – The Challenge și urmărește recomandările. Poți să le citești lângă un pahar de AQUA Carpatica. Face sete de lectură!