Încep abrupt, cu un spoiler:

“Să fii incapabil să iubești necondiționat – acesta este, pentru mine, păcatul originar, cel care le generează pe toate celelalte.”

De multe ori, aleg să citesc o carte pentru că mă convinge titlul. De data asta, am ales să o citesc pentru că m-a convins o altă cititoare. Și pentru că îi datorez mamei o slăbiciune pentru actorul ăsta pe care l-am considerat mereu mult mai grec decât mexican. Ba, dacă e să fiu sinceră pe de-a-ntregul, am crescut convinsă că-l cheamă Zorba și mare mi-a fost mirarea când l-am văzut în alte filme, cu alt nume pe generic.

Cred că sunteți de acord cu mine, Anthony Quinn este genul acela de actor care marchează atât de profund un personaj încât n-ai să ți-l mai poți imagina niciodată jucat de altcineva. Da, da, am zis corect – în cazul ăsta specific, cel care și-a impus puternic personalitatea a fost actorul și nu invers, căci Tony Quinn a intrat în Zorba, iar Zorba n-a mai fost niciodată altul, indiferent de câte ori ai citi și ai reciti cartea lui Nikos Kazantzakis. Hei, uite un bonus tura asta – recomandarea vine la pachet și cu originalul, pentru echilibru și completare. Căci autobiografia lui Anthnoy Quinn nu scoate o vorbă despre personajul care l-a făcut nemuritor. Dimpotrivă, adâncește și mai tare contradicțiile din spatele zâmbetului brut.

Lui Tony Quinn îi place să încalce reguli. A făcut-o în meseria lui, în viața personală și, cu siguranță, în felul în care a ales să-și scrie volumul autobiografic. Pentru că nu cade în păcatul de a se agăța cu toate puterile de cel mai celebru dintre rolurile sale, ci într-un cu totul alt soi de păcat, complet neașteptat pentru un artist de un asemenea calibru. N-ai crede că cineva, care poate să redea cu atâta intensitate și acuratețe un act artistic rafinat tocmai prin lipsa lui de șlefuire, ar putea fi vreodată atât de incapabil de sentimentul profund al iubirii necondiționate.

Și totuși, asta e confesiunea din spatele cărții lui Quinn, o (auto)biografie în care nici măcar non-ficțiunea nu respectă regulile.

,,Și eu am crescut cu imaginea actorului super potent, Anthony Quinn, un personaj despre care ai mei povesteau așa, cu o oarecare admirație, dar pe care eu, cu ochii de copil, îl priveam ca pe un om oarecare și doar cu un pic de curiozitate.🙂

Mi-a plăcut să îl descopăr ca scriitor, căci Păcatul originar mi s-a părut mai mult decât o simplă confesiune, o carte foarte, foarte bine scrisă.’’ (Lavinia)

 

,,Cartea a crescut ceva în mine: am simțit că se trezește un awareness și niște recunoștință; realizez că m-am născut și am și crescut în lumea asta de bărbați “adevărați”, care își poartă cu demnitate poverile și de femei “adevărate”, care își poartă cu demnitate bărbații schilozi emoțional în spate toată viața.

Realizez că așa era lumea acum o clipită și că, în multe locuri, așa mai este încă.

Realizez ce norocoasă sunt să exist într-o lume și într-un timp în care e ridicol, desuet și de neînțeles să te zvârcolești o viață întreagă că n-ai găsit virgina perfectă; o lume în care e așa de ușor să realizezi că faci asta pentru că ti-a lipsit iubirea părintelui tău; o lume în care poți să vindeci, să dai, dar și să-ți dai voie să primești iubire.

Sunt recunoscătoare femeilor și bărbaților care au schimbat lumea asta pentru mine, pentru noi.

Inclusiv lui Tony Quinn. Am resentimente față de el pentru toate femeile pe care le-a chinuit. Dar îi sunt și recunoscătoare.’’ (Sînziana)

 

“O viață nu e tocmai ca o poveste. Aici nu există “a fost odată”. În viață, timpurile se amestecă. Nici nu se termină bine, că începe altceva. Chiar propria viață, deși am trăit-o, e greu de spus că a fost așa sau invers. Numai morțile ţi le amintești cu exactitate și chiar și ele sunt uneori uitate.”

Cred că este foarte greu pentru un om să nu știe ce înseamnă iubirea necondiționată pentru că îi este frică să o accepte și să o primească. O confesiune despre trecut și sentimentele sale cele mai ascunse. (Paula)

”Păcatul Originar” este o poveste adevărată despre o viață fabuloasă și trăiri fără etichete. Te tulbură, te revoltă, dar te cucerește cu fiecare pagină. Cartea lui Anthony Quinn este recomandarea mea de weekend și merită să fie în bibliotecile voastre. Intră în grupul Reading is Cool – The Challenge, urmărește recomandările și potolește-ți setea de lectură. Proiect susținut de AQUA Carpatica.

 

Liviana Tane – Reading is Cool The Challenge

Taguri:  hidratare si lectura lectura ziua internationala a cartilor