Oricât de complexă și de imprevizibilă ar fi, puține meserii sunt mai pline de satisfacții decât cea de creator de conținut. Pentru că te obligă să asculți, să afli, să înțelegi. Te pune să te așezi în papucii altuia, să gândești cu mintea lui, să-i simți nevoile reale și să-i oferi soluții reale, potrivite pentru el și în concordanță cu ce ai tu de oferit. Te face curios și adaptativ, atent și spontan. Îți dezvoltă abilități care îți vor fi utile în orice aspect al propriei tale vieți, căci te forțează să-ți gândești atent fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare decizie și în același timp îți pune la dispoziție instrumentele cu care să reacționezi spontan și eficient ori de câte ori lucrurile nu mai merg neapărat conform planului.
În general, sunt destul de sceptică atunci când cineva îmi cere să recomand cărți din zona profesională, iar motivul e foarte simplu: când e vorba de meseria mea, nu cred în rețete. Pe de altă parte, viața m-a învățat că suntem diferiți și că există oameni care au nevoie de ele. Nu pentru că altfel ar fi pierduți, ci pentru că așa funcționează mintea noastră.
Drept care, când am simțit că pot să fac ceva în sensul ăsta, m-am așezat la tastatură și am pus pe hârtie Business Storytelling – un ghid pentru creatorii de conținut.
Cartea se adresează, în primul rând, celui aflat la început de drum. Ești convins că vrei să faci asta? Perfect, atunci pune mâna pe ghid, ia-ți la îndemână un marker (s-ar putea să-ți fie de folos) și purcede. Unul câte unul, o să aduni în trusa personală instrumentele care să te ajute să potrivești strategia. O să găsești cel puțin o metodă care să te scoată din necaz atunci când pare că te-a părăsit definitiv inspirația și o să poți să transformi vulnerabilitățile în avantaje. O să vezi cum, în această carte, tehnicile se combină între ele, rezultând de fiecare dată un material nou, în funcție de piesele care-l compun.
Nu e o tocmai rețetă, pentru că nu există o rețetă universală pe care să o aplici pur și simplu și să obții textul perfect. E nevoie de mult efort să ajungi la el, pentru că cel mai eficient principiu e trial and error. Ceea ce primești în cele 200 și ceva de pagini e mai degrabă o hartă a procesului care să te ajute să parcurgi cât mai eficient traseul creativ. Lucrurile se leagă și se susțin astfel încât până la final să poți să ajungi la un text interesant și eficient în egală măsură.
Partea cea mai frumoasă este că acest instrument nu e util doar creatorilor de conținut, ci tuturor celor care-și doresc să înțeleagă cu adevărat cum funcționează relația cu un potențial client, singurul care decide până la urmă ce și cât cumpără. Te ajută să lărgești perspectiva din care privești relația cu cel căruia i te adresezi, te învață să gândești așa cum ar gândi el, să-i intuiești dorințele și să-i satisfaci așteptările. Pe scurt, să gândești ca un creator de conținut. Atâta timp cât faci tot ce ține de tine, cu cele mai bune intenții, n-are cum să iasă prost.
Business Storytelling – un ghid pentru creatorii de conținut este lectură obligatorie dacă iei scrisul în serios și vrei să-l transformi în meserie, dar și dacă ai o afacere care are nevoie de comunicare eficientă. Chiar dacă nu e meseria ta, e important să înțelegi cum funcționează lucrurile în așa fel încât să te reprezinte și să îți ajute businessul să crească. Pentru alte recomandări, intră în grupul Reading is Cool – The Challenge, urmărește recomandările și potolește-ți setea de lectură. Proiect susținut de AQUA Carpatica.
Niciun comentariu