A fi mamica e un job full-time pe care unele femei il au pe langa jobul oficial de la birou si cel de sotie. Copiii se cresc cu mici sacrificii de zi cu zi, dar satisfactiile de a-i vedea crescand sanatosi si fericiti sunt mai mari ca orice mic compromis privind timpul liber al parintilor sau oboseala acumulata.
Un astfel de exemplu vine din partea unei mame care a ales ca intervalul in care copilul isi face somnul de amiaza sa nu fie unul de relaxare si pentru ea, ci unul de creativitate si prilej de a crea amintiri frumoase pentru toata familia si, de ce nu? inspiratie pentru alte mame.
Astfel, copilasii au fost inconjurati (in deplina liniste) de un decor de poveste si de aventuri nemaipomenite.
Toata colectia aici.
Apoi, cand copilasul a mai crescut, a intrat in joaca mamei:
Un alt exemplu foarte bun, dar care combina creativitatea cu simtul practic este cel al creativitatii pentru mesele celor mici: cu cat sunt mai colorate, mai vesele si mai jucause, cu atat copiii vor fi mai atrasi de mancare si mai putin mofturosi. In plus, sansele sunt mult mai mari sa manance si legumele de care altfel s-ar feri sau al caror gust nu e neaparat pe placul lor.
Unii o duc chiar la rang de arta:
Avem si noi un exemplu din comunitate: Minodora Podelean face la fel pentru bebelusa ei.
Creativitatea mamicilor apare si in educatie, de exemplu atunci cand incercati sa aduceti in vietile lor un obicei sanatos cum e bautul apei.
Niciun comentariu