Hidratarea este esentiala in orice etapa a vietii noastre, insa in timpul sarcinii, este cu atat mai importanta, apa fiind un element cheie in dezvoltarea fatului. Daca pentru copil, apa e necesara dezvoltarii (la nastere, bebelusii au peste 70% apa in tesuturi), pentru mama apa are rolul de a “spala” toxinele acumulate in organism, cel mai mare risc in cazul deshidratarii in timpul sarcinii il reprezinta toxemia – acumularea toxinelor in sange, care duce la randul ei la preeclampsie si eclamsie, despresie, afectiuni renale si hepatice sau chiar la nastere prematura sau avort in cazurile severe.
Fiind o stare deosebita in care se afla organismul si consumul de apa este diferit, in sensul ca ar trebui marit aportul de apa consumata pentru a asigura confortul si hidratarea necesara dezvoltarii sarcinii. In plus, deshidratarea, chiar si minora, accentueaza starea de oboseala care este deja instalata intr-o oarecare masura la orice gravida. In plus, in aceasta perioada, urinarea este mai frecventa, deci se pierde cu atat mai multa apa si creste riscul infectiilor urinare, dar o suplimentare a consumului de apa poate inlatura acest risc precum si alte complicatii ale sarcinii cum e, de exemplu, retentia de apa. In mod paradoxal, o cantitate mai mare de apa previne retentia de apa pentru ca oragnismul nu mai simte nevoia sa stocheze apa.
Apa transporta nutrientii in organism. Totul se transfera cu ajutorul apei in sange si apoi in placenta: absorbtia de nutriente esentiale, vitaminele, mineralele, hormonii si tot ce are nevoie fatul pentru a creste. Tot apa tine la distanta durerile de cap si regleaza temperatura corpului care creste in lunile de sarcina.
Hidratarea corespunzatoare ajuta la cresterea elasticitatii pielii si poate juca un rol extrem de important in aspectul pielii de dupa sarcina. Vergeturile apar cand pielea nu este suficient de elastica si nu poate sa sustina o crestere in volum, rupandu-se. Alaturi de uleiuri si alte tratamente externe, apa din interior lupta cel mai eficient impotriva acestor urme inestetice.
Fata de cei 2 litri recomandati in mod obisnuit, in timpul sarcinii ar fi ideal sa se mai adauge macar o jumatate de litru, iar dieta sa fie si ea constituita din fructe si legume proaspete, bogate in apa. Pepeni, rosii, castraveti, rodii, kiwi, cirese, dar si supe de legume, limonada si ceaiuri de fructe sau plante care sa nu dauneze sarcinii. Ar fi ideal sa se renunte la cafea deoarece e o bautura diuretica, dar si la alcool, ambele daunand dezvoltarii fetului.
Pentru a mentine constanta hidratarea, sfatuim gravidele sa:
– aiba mereu apa la indemana ca sa le fie usor sa isi aminteasca sa bea
– sa nu astepte sa li se faca sete: senzatia de sete apare cand organismul este deja deshidratat cu minim 1%
– sa bea apa dupa fiecare vizita la toaleta, constant si cu inghitituri mici
– daca gustul apei nu e suficient, isi pot adauga fructe sau lamaie in pahar pentru o aroma discreta
– daca obisnuiesc sa bea apa minerala, sa opteze pentru una care este natural carbogazoasa.
– in cazul in care uita, isi pot instala pe telefon o aplicatie care le reaminteste sa bea apa din ora in ora.
De asemenea, foarte important este si aspectul puritatii apei pe care o consuma: nitratii din apa se transmit la fat si pot afecta dezvoltarea acestuia pentru ca actioneaza asupra oxigenarii sangelui. Asadar, alegeti o apa minerala imbuteliata cu o concentratie cat mai mica de nitrati, asa cum este AQUA Carpatica.
Acestea fiind spuse, le dorim sarcina usoara tuturor mamicilor care citesc acest articol. 🙂
2 comentarii
Sunt o devoratoare de aqua carpatica la 5 l, gravida in luna a 8, toata sarcina am consumat apx 3 l pe zi si 1 l noaptea! Multumim! Mami si bebe denis
[…] Încă un articol despre hidratarea în timpul sarcinii, fie că vorbim doar despre apă, dar și despre alimentația care poate ajuta la hidratare: http://blog.aquacarpatica.com/sarcina-si-hidratarea/aqua-carpatica […]