Testarea apei potabile e necesară, în special pentru zonele unde ea vine din pânza freatică direct spre consum. Chiar și fiartă sau filtrată prin diverse procedee, apa extrasă din puțuri, fântâni sau alte surse, poate fi în continuare periculoasă, în special pentru consumul bebelușilor și copiilor mici.

Apa de la robinet este, teoretic, o variantă sigură, însă vechimea infrastructurii, diverse incidente pe traseul rețelei pot afecta calitatea apei. De aceea, e important ca orice apă pe care o beți direct de la sursă și în mod constant, să fie testată periodic pentru a vă asigura de curățenia și siguranța ei. În plus, mineralele sau gradul de hidratare ar trebui să fie o altă preocupare: suntem peste 70% apă și e important ca aceasta să fie una de calitate care să ne facă bine și nu să provoace boli.

Acestea fiind spuse, dacă decideți că a venit momentul testării unei ape potabile, aceștia sunt parametri de urmărit:

1. Microbiologie

Apele imbuteliate sunt microbiologic pure, adică fără microorganisme care pot intra în organism și declanșa diverse afecțiuni. Ele se filtrează mecanic prin filtre extrem de fine, o tehnologie inaccesibilă uzului casnic, de aceea, primul, și cel mai important lucru este ca apa potabilă să respecte acest parametru: microbiologie pură!

2. Compoziție chimică

a. Nitrați – Alăuri de flouri, sunt componenți naturali pentru care depășirea limitei maxim admise constituie un factor de risc pentru sănătate. Acest compus al azotului este principalul semn de poluare al apei, iar prezența sa în cantități aproape sau peste limita admisă poate provoca diverse afecțiuni la nivel gastro-intestinal la adulți, dar, cel mai important, poate avea urmări foarte grave asupra sănătății copiilor – sindromul blue baby care duce chiar la deces.

Limita maxim admisă prin lege este de 50 mg/l, însă pentru consumul frecvent și mai ales al copiilor mici, este recomandat un maximum de 10 mg/l.

b. Calciu

Calciul din apă este esențial deoarece este cel mai prezent mineral al organismului uman, iar prin consumul de apă se reface echilibrul într-un mod natural. Excesul de calciu din apă, însă, poate provoca depuneri în organism, de aceea e de preferat ca limita pentru apa plată să se încadreze sub 100 mg/l.

De asemenea, ca o precizare suplimentară, prin fierberea sau înghetarea apei plate se precipită calciul, de aceea e posibil să apară în recipiente ca depuneri, ori pe vasul în care a fiert.

c. Magneziu

Alături de calciu, este un mineral esențial pentru buna funcționare a sistemelor de bază: nervos și muscular. La fel ca și calciul, lipsa ori surplusul provoacă dezechilibre și declanșează afecțiuni. Limita recomandată în apă: sub 50 mg/l.

d. Sodiu

Sarea, sau clorura de sodiu, regleaza, impreuna cu potasiul, procesele celulare si fenomenele electrice de membrană. O cantitate echilibrată de sodiu este necesară bunei funcționări a organismului, dar sunt anumite categorii de persoane care trebuie sa fie mai atente la consumul de sodiu și să evite limita maxim admisă, de 200 mg/l: hipertensivii, cei cu afectiuni cardiovasculare și copiii cărora li se recomandă o apă cu un conținut de sodiu sub 20mg/l și recomandabil mult mai puțin pentru bebelușii sub 1 an.

d. Fluor

Are rol în menținerea structurii oaselor. Cu toate acestea, un conținut ridicat al fluorului în apă poate fi dăunator. Limita maximă admisă este de 1.2 mg/l pentru apă, dar se recomandă chiar mai jos: 0,5 mg/l.

e. Cloruri – 250 mg/l

Clorul rezidual liber:  ≥ 0,1 – ≤ 0,5 mg/l.

Mineralizarea totală – TDS

Sau “reziduu sec” desemnează sedimentul mineral dizolvat într-un litru de apă.

Reglementarile Organizației Mondiale a Sănătății spun că TDS pentru apa plată trebuie să fie minim 100mg/l și optim 200-400 mg/l, maximul admis fiind de 500 de mg/l.

pH – de preferat cât mai aproape de cel neutru, ușor alcalin, între 6.5 și 9.5. PH-ul neutru este 7.

Aluminiu – Aluminiul este prezent în mod natural în mediul înconjurător, aluminiul, însă anumite concentrații, ridică probleme pentru sănătate. Limita maxim admisă pentru acest component este sub 200 μg/l.

3.  Caracteristici fizice

Conductivitate – este un indicator care diferă în funcție de mineralizarea apei și reprezintă proprietatea de a conduce curentul electric, în funcţie de cantitatea de ioni prezenţi în apă. Rezistivitatea electrică a apei se măsoară în [Ώ] care este inversul conductivității, iar variația bruscă a rezistivității indică apariția unei surse de infectare a apei. Parametri pentru conductivitate se masoară la 20 de grade celsius: 2500 æS cm^-1

Duritatea apei reprezintă proprietatea imprimată acesteia de conținutul total de săruri solubile de calciu și magneziu. In funcție de natura acestor săruri se deosebesc două tipuri de durități:

• Duritate temporară
• Duritate permanentă

Minimul admis: 5 grade germane

Pentru monitorizarea de control sunt obligatorii următorii parametri (maximum admis):

Aluminiu: 200 μg/l
Amoniu: 0.50 mg/l
Bacterii coliforme: absent
Culoare – acceptabilă consumatorilor și fără modificări anormale
Concentraţia ionilor de hidrogen (pH) – 6.5 – 9.5
Conductivitate – 2500 μS/cm
Clorul rezidual liber – ≥ 0,1 – ≤ 0,5 mg/l
Clostridium perfringens – absent
Escherichia coli – absent
Fier – 200 μg/l
Gust – acceptabil consumatorilor și fără modificări anormale
Miros – acceptabil consumatorilor și fără modificări anormale
Nitrați – 50 mg/l
Nitriți – 0.005 mg/l
Pseudomonas aeruginosa – absent
Sulfuri şi hidrogen sulfurat – 0,10 mg/l
Turbiditate – ≤5 UNT
Număr de colonii dezvoltate (22°C şi 37°C) – Nicio modificare anormală

Toate valorile și parametri se regăsesc în Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 29 iulie 2002.