Am fost jurnalist mai bine de 15 ani. Multă vreme am fost convinsă că meseria asta îți intră în sânge și nu-ți mai iese niciodată. Că există un soi de microb, de virus pentru care încă nu s-a inventat vaccinul care să te vindece și care te face jurnalist pe vecie. Poate că așa este, poate că pur și simplu depinde de tulpina care te-a contaminat. Pentru mine, tulpina aia a fost scrisul, așa că iată-mă 10 ani mai târziu, convinsă că sunt omul cuvintelor mai mult decât sunt om al știrilor.

Deepa Anappara a fost jurnalist. Doar că tulpina ei a fost mai generoasă, căci a combinat dragostea de cuvinte cu dragostea pentru poveștile de dincolo de știri. Iar asta a ajutat-o nu doar să parcurgă firesc tranziția de la jurnalist la scriitor, ci să-i facă pe cititori să privească dincolo de poveste nu doar în carte, ci și în realitatea pe care uneori o ignorăm. Sau de care pur și simplu nu suntem conștienți.

Într-unul dintre pasajele finale ale cărții, o jurnalistă de televiziune își întreabă colega cameraman: ,,Ai prins asta?’’, în timp ce în fața ei, părinți disperați își plâng copiii dispăruți. M-a înduioșat și m-a revoltat în același timp. Dar, mai ales, m-a făcut să-mi simt sufletul. Greu.

Am devorat această carte în mai puțin de 1 zi. Captivantă ca un roman polițist, dar diferită față de orice lectură de până acum, căci despre aceste realități din India nu citisem încă într-un roman. M-au zguduit cel mai tare paginile care exprimă foarte “vizual” durerea mamei care își pierde într-un mod atât de tragic fiica. (Delia)

Heartbreaking, așa aș descrie cartea într-un cuvânt. M-a întristat și m-a atins mai mult și datorită faptului că este povestită prin ochii inocenți de copil. M-a prins foarte mult cartea, mi se pare că autoarea are un stil similar cu al lui Elif Shafak. Cel mai mult m-au zguduit paginile despre violența domestică și cum este ea percepută de copii. (Elvira)

 Realitatea dură m-a marcat, am terminat cartea și încă mai simt tristețea, înca mai sper să aibă alt final. Nepăsarea ucide, ignoranța schimbă vieți, adevărul este mereu în ochi de copil, iar adulții reacționează mult prea târziu. Uimitoare carte! (Luisa)

 Iubesc mult cărțile scrise din perspectiva copiilor. Sunt atât de inocente și îți aruncă marile adevăruri ale vieții fix în moalele capului, de îți ia câteva zile să te dezmeticești. Cam așa a fost și de data asta, încă mă dezmeticesc.

Până în ultimul moment, am sperat că Jai o să rezolve situația. Măcar câinele ăla să rezolve sau Pari, că era atât de deșteaptă, offf.

Am îndoit pagina în dreptul unui citat minunat: „Mă simt de parcă o sută de fluturi ar bate din aripi înăuntrul pieptului meu. Ce înseamnă o viață întreagă? Dacă mori când încă mai ești copil, e viața ta întreagă sau jumătate sau zero?” (Ines)

Patrula Djinnilor este o poveste adevărată despre duhuri reale într-o lume în care doar imaginația poate să te salveze. Cartea indiencei Deepa Anappara este recomandarea mea de weekend și merită să fie în bibliotecile voastre. Intră în grupul Reading is Cool – The Challenge, urmărește recomandările și potolește-ți setea de lectură. Proiectul este susținut de AQUA Carpatica.

Liviana Tane – Reading is Cool