La 6 ani, am descoperit biblioteca școlii și am decis să-mi fac abonament. Bibliotecara, o mână de femeie blondă și tăcută, își ridicase nasul fin din cartea pe care o citea în spatele biroului, mă privise peste rama aurită a ochelarilor și mă întrebase:

– Tu în ce clasă ești?

– Clasa I-a B! i-am zis semeață.

– Și ce vrei?

– Abonament.

– Nu poți decât dintr-a doua, mi-a aruncat peste copertă și și-a lăsat nasul fin la loc între pagini.

M-am legănat puțin de pe un picior pe altul, scărpinându-mi genunchiul gol pe care-l strânsese rău elasticul de la ciorapul prea lung. Mă eliberasem din strânsoare și așa, șuie, cu un ciorap în sus și unul în jos pe sub șorțulețul albastru, mă scărpinam cu unghiile roase din carne, ca să mai potolesc usturimea.

– Dar eu știu să citesc, zic. Și îmi scriu și semnătura.

Femeia se mai uită o dată la mine peste copertă, își lasă cartea de-o parte și-mi zice:

– Uite cum facem. Îți dau o singură carte. Dacă reușești să o citești până săptămâna viitoare, poate îți fac abonament. Dar vezi că e așa, de probă. Ce carte vrei?

De unde să știu eu ce carte voiam? Biblioteca aia era uriașă! Sau cel puțin așa mi se părea mie, care aveam acasă ceva mai mult de două noptiere pline de cărți pe care le citisem și de câte două ori. Doamna m-a mai măsurat o dată, s-a ridicat de pe scaun doar cât să văd că nu era cu mult mai înaltă decât mine și a luat o carte de pe raft. „Trei povești cu zâne”.

Am luat-o în brațe și-am plecat acasă. Am devorat-o în seara aia, la lampa cu gaz. A doua zi, cu câteva minute înainte să înceapă programul la bibliotecă, eram în fața ușii, așteptând-o pe femeia blondă să descuie.

– Ce cauți aici?

– Am terminat cartea, zic și i-o întind. Aș vrea alta.

S-a încruntat la mine, a pufnit pe nas și mi-a deschis ușa. Așa a început prietenia mea cu doamna Gîlcă, bibliotecara despre care aveam să aflu mai târziu că era și cea mai severă dintre toate profesoarele de română din școala mea și cea care, câțiva ani mai târziu, la gimnaziu, avea să-mi bage cu forța gramatica în cap și literatura în sânge. Eram singura elevă de clasa întâi care avea abonament la bibliotecă și care putea să ia mai mult de două cărți o dată la două săptămâni, cum prevedea regulamentul. Iar doamna a fost primul meu ghid prin lumea cărților.

Acolo, în biblioteca îngustă de la Școala Generală nr. 3 am pus pentru prima oară mâna pe ,,Bătrânul și marea’’ a lui Ernest Hemingway, dar trebuie să recunosc sincer că abia 30 de ani mai târziu am știut să apreciez povestea asta cu adevărat.

Ce m-a bucurat însă și mai tare a fost să văd cu cât entuziasm au redescoperit-o la maturitate zeci de cititori, când am așezat-o pe lista de provocări din Reading is Cool – the Challenge. Aleg doar două dintre comentariile lor:

 

,,Romanul acesta este o bijuterie, mi-a scris Florentina. L-am recitit cu mare plăcere, acum la prima bătrânețe 🙂 și m-a lăsat la fel de uimită de cât de multe pot fi spuse în cuvinte puține, dar potrivite. În trei fraze autorul reușește să exprime trei idei fundamentale despre lume și viață – asta da, măiestrie scriitoricească!

E în regulă că nu înțelegem pe deplin lumea în care suntem aruncați, însă e bine să ne punem întrebări și să reflectăm la lucrurile cu adevărat importante.

Situațiile cu care ne confruntăm, idealurile spre care tindem ori misiunea pe care ne-o asumăm, toate sunt posibil de atins.

Lupta adevărată prin care trecem nu este cu ceea ce ne înconjoară ori cu circumstanțele, ci cu cei vii cu care conviețuim, inclusiv cu noi înșine. Atenție așadar pe cine ‘ucidem’.’’

 

,,Acel “ne-am născut cu noroc” care bulversează… spune Ema. Oare cât noroc are un om bătrân care tremură noaptea de frig, nu are ce mânca pentru că nu a mai prins niciun pește de foarte mult timp și supraviețuiește din mila unui puști? Te face să revizuiești un pic prioritățile vieții și să vezi, de fapt, cât de norocos ești tu.

Un bătrân care vorbește singur vreo 150 de pagini, dar care te prinde în monologul lui, în gândirea lui frumoasă și blândă, în dragostea și respectul lui pentru mare și viețuitoare și în optimismul lui invincibil.’’

 

Bătrânul și marea de Ernest Hemingway este recomandarea mea pentru unul dintre ultimele de weekenduri la mare de anul acesta. Ia-o cu tine pe plajă sau în rucsac, la munte, intră în grupul Reading is Cool – The Challenge și potolește-ți setea de lectură!

 

Liviana TANE – Reading is Cool – The Challenge