Anul acesta, ești invitată să duci în stradă lupta pentru femeile pe care le prețuim. Te provocăm sa fii unul dintre soldații de bază în Marșul Trupelor Roz. AQUA Carpatica este partenerul de hidratare al Marșului împotriva cancerului la sân.
Te așteptăm să vii cu multă energie într-o confruntare care nu seamănă cu celelalte. Ne vom juca printre tunuri de confetti și vom lansa mii de baloane roz, toate pentru a ne arăta grija pentru mamele, surorile și prietenele noastre.
Luptăm împotriva cancerului la sân, cea mai frecventa formă de cancer întalnită la femei, cu o incidență în România de 9000 de cazuri noi pe an. Dar luptăm cu optimism și încredere; știm că e o boală care depistată în primele stadii poate fi vindecată în 94% din cazuri. De aceea, e important să ne facem auziți, să le îndemnăm pe mamele noastre să afle ca sunt bine și să ne bucurăm împreună de cel mai mare karaoke.
Adunăm trupele duminică, 11 octombrie, ora 15:30, în Piață Unirii și mărșăluim împreună până în Parcul Tineretului.
Am pregatit o după-amiază specială pentru întreaga familie, asa că formează-ți propriul batalion. Ia-i cu tine pe cei dragi, dar fii tu comandantul! Linkul evenimentului pe Facebook – aici.
Înrolează-te în Marșul Trupelor Roz!
Niciun comentariu