Pentru mai multe popoare, noaptea de Sânziene sau Drăgaica, celebrată pe 23-24 iunie e o noapte magică, în care Porțile Cerului se deschid și zânele coboară pe pământ și reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, de care se leagă ritualuri pentru sănătate şi rodnicia lanurilor și a gospodăriei, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.

Din punct de vedere al calendarului creștin, sărbătoarea coincide cu cea a Nașterii Sfântului Ioan Botezatorul, cu această ocazie se realizează şi practici de pomenire a morţilor, numite Moşii de Sânzâiene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir. Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. Denumirea are la origine un cult roman pentru zeiţa Diana – Sancta Diana, zeița silvestră și se pare că și Cosânzeana, vine tot din aceeași sursă: ”ca san Ziana.”

Sânziana (Galium verum), floarea cu nume de zeiță, este considerată o planta magică pentru descântece și leacuri. Popular, planta mai e denumită ”închegatoare” sau ”smântanică”, pentru proprietatea ei de a coagula laptele, proprietate evidentiata si de denumirea știintifică: “Galium” provenit din grecescul “gala” ce inseamna “lapte”.

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.

Legendele spun că sânzienele, nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor. Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele, ele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare. Aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele, ceea ce face din această sărbătoare una de conștiință universală. Dacă sunt sărbătorite după placul lor, acestea fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor, înmulţesc păsările şi animalele şi vindecă boli. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii.

Ielele sunt descrise ca nişte fecioare zănatice, cu o mare putere de seducţie şi cu puteri magice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, pe maluri de ape sau la răspântii şi apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare, în unele variante. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.

Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă) este o floare de câmp cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară, în perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat şi proprietăţi mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea respectivă, îşi va visa ursitul, dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, atât fetele cât şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe Sânzâiene sau se îmbăiază în apă curgătoare devin mai frumoase.

Superstiții și ritualuri de Sânziene

Toate ritualurile din această noapte magică au la bază micile flori de sânziene, ce cresc în poieni şi care sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor, pentru a le împleti apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi. Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar pe ogoare, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.

Pentru ţărani această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară se crede că dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul sau după Sânziene,este de rău augur, deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat.

Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul. Pentru a-şi vedea sortitul, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu un bucheţel din aceste flori sub pernă. De asemenea, dacă le poartă în păr sau la sân, fetele, dar şi femeile măritate vor fi mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Se mai obişnuieşte şi ca fetele să fie udate de flăcăi, care umblă prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării.

Pe de altă parte, tot de Sânziene, există un ritual al spălării cu rouă. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.

În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc. În această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele.