Fire Fairies sunt cele trei fete care au plecat in calatoria vietii lor pana in Mongolia, mai exact, in Ulan Batoor, unde au donat fondurile stranse in urma campaniei caritabile catre Lotus Children’s Centre, o fundatie care are grija de copiii abandonati si abuzati din Mongolia. Timp de 41 de zile si peste 15 000 de kilometri, cele trei zane au fost o pata vesela de culoare in Mongol Rally, apoi au ajuns la destinatie cu bine si si-au atins scopul. AQUA Carpatica le-a insotit in calatoria lor si a luat parte la povestile intalnite pe drum. 

Cum s-a vazut aventura lor din punctul de vedere al apei?

Am plecat foarte speriate la drum de tot felul de istorisiri, prima grija era faptul ca treceam prin tari musulmane si imediat urmatoarea era: ce ne facem cand ramanem fara apa in desert? In ciuda faptului ca Fire Fairies a udat multa lume cu sutele de pistoale cu apa inainte de plecare, o data plecate la drum sloganul “We’ll get you wet!” a devenit mai greu de aplicat.

Ne-am luat cateva masuri de precautie, incepand cu un butoi de plastic cu o capacitate de 60 de litri in care planuiam sa tinem apa pentru dus si situatii extreme, butoi pe care nu l-am umplut de altfel niciodata pentru ca masina noastra era prea grea. Urmatoarea masura a fost sa avem mereu provizii de apa potabila, asa ca ne-am inarmat cu foarte multa AQUA Carpatica. Am folosit-o in diverse combinatii, fie pentru siropul de zmeura, fie pentru cafeaua instant, nemaicontand daca era carbogazoasa sau plata si mai ales.. fiarta! Important era sa ne hidratam in permanenta. Poate asta a fost prima invatatura, sa nu facem pretentii cand vine de vorba de apa, ca cel mai important este sa te hidratezi in continuu si chibzuit pe caldurile alea, indiferent de orice.

Pe masura ce am avansat pe traseu, rezerva de apa de acasa s-a epuizat si am inceput sa ne orientam catre bidoane mici si mari, cu etichete scrise in tot felul de limbi. Am dus lipsa lichidelor reci timp de 5 saptamani: nu am scapat fara 40 de grade la pranz. Apa din comert avea gust ciudat unoeri si nu prea ne-am incumetat sa bem de peste tot. Ne-am balacit insa in rauri si lacuri, atunci cand caldura chiar ne termina, iar un dus decent era la multe zile distanta. Prima experienta de acest fel a fost chiar in Georgia, unde am experimentat poate cea mai grea forma de caldura, temperatura mari insotite de o umiditate si mai mare. Ni s-a parut mai greu decat caldura uscata din desert si in zilele acelea Cristiana a “irosit” un bidon de 2 litri de apa pentru a si-l turna in cap.

O scena din desertul Uzbekistanului ne-a marcat pe toate trei: doi copii in mijlocul drumului care au inceput sa alerge dupa noi si dupa toate masinile care treceau pe acolo, tinand in maini bidoane cu apa inghetata. Am inteles in clipa aceea ca putinii locuitori ai zonei faceau comert cu apa inghetata stiind probabil ca toti cei care treceau pe acolo sufereau de lipsa lichidelor. La fel s-a intamplat si in Kazakhstantul de Vest, unde niste localnici conducand doua masini de teren au oprit langa noi in mijlocul desertului si ne-au oferit fara sa ne intrebe sau sa vrea ceva in schimb, cateva bidoane de apa rece. Scurt si frumos, oamenii ne-au intins o mana de ajutor.

Toate tarile prin care am trecut au conditii perfecte pentru cultivarea pepenilor, asa ca nu a fost zi pana in Mongolia in care sa nu devoram un pepene pe marginea drumului. Se gaseau in toate formele si dimensiunile, de la foarte mari in sus. Probabil au fost cei mai deliciosi pepeni pe care i-am gustat vreodata si ne-au tinut de sete in momente in care apa era un lux.

O data ajunse in Mongolia, au inceput sa ne lipseasca alte lucruri vitale precum painea si legumele, alimente care se gasesc foarte greu acolo si mai tot timpul sunt importate, avand un pret de neimaginat. In schimb, Mongolia detine 1% din rezerva de apa a lumii intr-un singur lac plus multe rauri si raulete pe care le-am traversat cu masina, cand tractate, cand singure. In una din ultimele zile in drum spre finish line-ul raliului, am dat de o sticluta de AQUA Carpatica la 0.5l carbogazoasa, ratacita prin masina. Avea pe ea praf din toate tarile, asa ca a devenit imediat un soi de trofeu al nostru. Am adus-o mandre acasa si acum zace pe biroul nostru, cu praf cu tot.